În urmă cu ceva timp, vă prezentam câteva scene din filmele mele preferate. Tocmai pentru că sunt atât de multe filme bune pe lumea asta și atât de frumoase din punct de vedere al artei cinematografice, am ales să vi le prezint în mai multe părți. Așadar, aceasta este partea a II-a a topului scenelor mele preferate la nivel vizual. Ele sunt aleatoriu prezentate, dar repezintă câteva dintre cele mai frumoase amintiri cinematografice pe care le-am trăit în sala de cinema sau acasă, în fața ecranului. Iată alte 20 de scene cu o imagine excepțională din filmele mele preferate.
Atentie, s-ar putea sa fie mici spoilere daca nu ați văzut anumite filme!
American Beauty (1999) – The bag scene & Falling roses petals
Regie: Sam Mendes
Director de imagine: Conrad L. Hall
Probabil cea mai celebră pungă din cinematografie este cea din American Beauty. Este o scenă care mă emoționează și provoacă stări puternice, atât de poetică și profundă, filmată într-un mod în care timpul și spațiul se dilată, existența rezumându-se la acel moment. American Beauty a fost mult timp filmul meu preferat și rămâne în lista mea de suflet din perioada adolescenței, care cumva mi-a format gusturile cinematografice. O scenă perfectă, într-un film perfect, acest moment din American Beauty ne arată că până și o pungă în vânt ne poate produce emoții puternice, depinde din ce unghi privești. Nu pot descrie mai bine scena decât însuși personajul filmului, Ricky, cel care a văzut o semnificație profundă într-un gest aparent nesemnificativ, mic, dar care poate inghiti frumusețea întregii lumi. And this bag was like, dancing with me. Like a little kid begging me to play with it. For fifteen minutes. And that’s the day I knew there was this entire life behind things, and… this incredibly benevolent force, that wanted me to know there was no reason to be afraid. Ever. Poate că ar fi fost mai corect pentru acest top să aleg scena de vis cu petalele de trandafiri, care este reprezentativă pentru cinematografia modernă. Dar am să trișez și le voi pune pe amândoua, pentru că ambele sunt deosebite, dar din punctul meu de vedere scena cu punga este complet distinctă în cinematografie. Iar coloana sonoră scrisă de Thomas Newman este una dintre cele mai emoționante din istoria filmului, și printre preferatele mele.
Pianistul (2002)– Empty Ghetto
Regie: Roman Polanski
Director de imagine: Pawel Edelman
Pianistul mi-a rupt inima în două. Unul dintre cele mai sfâșietoare filme despre Holocaust, alături de Lista lui Schindler, Pianistul îți rămâne definitiv întipărit în minte și suflet. Este greu de ales o scenă din acest film, dar cu sigurantă îl voi ține minte mereu pe Adrian Brody, disperat, plângând prin ghetoul gol, după ce naziștii au luat pe sus toți evreii și i-au îmbarcat în trenul spre infern. Un film care te sufocă, iar această scenă nu are cum să nu te emoționeze prin puterea camerei care îl urmărește pe Adrien Brody, ca un martor mut la o tragedie fără margini.
North By Northwest (1959)– Plane Chase
Regie: Alfred Hitchcock
Director de imagine: Robert Burks
Din cariera vastă și plină de filme reușite ale lui Alfred Hitchcock, North by Northwest este al treilea film preferat, după Rear Window și Pyscho. Nu pot să zic neapărat că este printre regizorii mei preferați, dar nu pot să neg influența și talentul cinematografic desăvârșit al cu care a creat suspansul gradual în filmele sale. Încă din copilărie, o scenă care mi-a rămas în minte este cea în care personajul lui Cary Grant este alergat pe un câmp, de un avion. Compoziția vizuală este excelentă, nu doar pentru că este o execuție impecabilă, ci și pentru că surprinde esența și atmosfera filmului.
Silence of the Lambs (1991) – Hannibal escapes
Regie: Jonathan Demme
Director de imagine: Tak Fujimoto
Am văzut Silence of the Lambs mult mai devreme pentru vârsta mea. Poate și voi l-ați văzut mai repede decât trebuia 🙂 Și cu toate astea, nu m-a speriat neapărat, ci m-a captivat, m-a făcut să descopăr un nou gen cinematografic, transformat la superlativ de geniile regizorului Jonathan Demme și celor două staruri – Jodie Foster și Anthonhy Hopkins. De altfel, cred că personajul lui Hannibal este eroul meu negativ preferat din filmele thriller. De la atitudine, privire, mimică, modul în care spune replicile, calmul cu care te înspăimântă și vocea…oh, acea voce (citisem că inspirație a fost chiar vocea lui Katharine Hepburn) totul este perfect în interpretarea lui Anthony Hopkins. Este unul dintre acele filme, care îți rămâne întimpărit pentru totdeauna, încă de la prima vizionare. De departe, din punct de vedere vizual una dintre scenele care a rămas cu minte mult timp este aceasta:
The Third Man (1949)– Orson Welles entrance
Regie: Carol Reed
Director de imagine: Robert Krasker
Orson Welles a fost un cineast cu o personalitate puternică, cu o inteligentă deosebită și o carismă uriașă. Dar mai ales, avea un talent ce l-a transformat într-un om de film total distinct. Când apare pe ecrane nu îți poți muta privirea de la el, și asta pentru că este intens și din start, pare interesant, vrei să afli mai multe despre personajul său. Așa că am așteptat cu sufletul la gură intrarea sa în scenă în filmul noir The Third Man, unul dintre cele mai bune filme ale acestui gen, regizat de Carol Reed. Oh, și ce a meritat așteptarea! Priviți singuri, o să vedeți efectul pe care vi-l provoacă această scenă și dacă nu știți nimic despre actor, film sau regizor. Acel zâmbet al lui Orson Welles…
CITEȘTE SI: 20 de scene cu o imagine excepțională din filmele mele preferate – Partea I
Vertigo (1958)– Scottie’s Nightmare
Regie: Alfred Hitchcock
Director de imagine: Robert Burks
Eu am o relație cinematografică de love-hate cu Hitchcock. Pentru că în multe dintre filmele sale, construiește acțiunea atât de bine și te ține prins, te întrebi la fiecare pas ce surpriză vei avea, ca apoi, pe mine personal, să mă dezamăgeascu prin finaluri simpliste, care lasă impresia că sunt făcute pe grabă. Însă, în ceea ce privește imaginea și estetica, filmele lui Hitchcock sunt adevărate bijuterii cinematografice. Poate le lipsește emoția, dar la capitolul artă cinematografică și tehnici de filmare, celebrul regizor a excelat. Vertigo este considerat de către mulți drept cel mai bun film al lui Hitchcock. Eu am alte două filme preferate de la el, dar sigur că Vertigo intră în top 5 al celor mai bune filme ale lui Hithcock. Una dintre scenele preferate din acest film, care mi se pare o realizare tehnologică importantă pentru acei ani, este cea de mai jos. Un cosmar trippy, care rupe puțin ritmul filmului, într-un mod artistic și surprinzător.
Casablanca (1942) – Rick and Sam have a drink
Regie: Michael Curtiz
Director de imagine: Arthur Edeson
Casablanca, acest film de care încă se îndrăgostesc generații întregi. Cum să nu îi adori pe Humphrey Bogart și Ingrid Bergman în poate, cel mai popular film din toate timpurile? Considerat unul dintre cele mai bune filme ale secolului XX și una dintre cele mai frumoase povești de iubire, Casablanca a fost nominalizat pentru 8 Premii Oscar și a câștigat 3 (inclusiv pentru cel mai bun film), dar mai presus de toate, este una dintre poveștile cinematografice de care se îndrăgostesc generații întregi, din 1942 încoace. Filmul ne poartă in Al Doilea Război Mondial, când doi foști îndrăgostiți se reîntâlnesc în circumstanțe ce îi fortează să pună pe primul loc datoria. Rick, un expatriat american deține o cafenea în orașul Casablanca din Maroc, unde vine o varietate de clienți. Deși susține că este imparțial, el reușeste să facă rost de acte pentru ca două persoane să poată scăpa de naziști și să ia avionul spre Lisabona. Dar când descoperă că de fapt este vorba despre marea lui dragoste Ilsa (Ingrid Bergman) și actualul soț, Rick este nevoit să ia cea mai grea decizie din viața lui.
Una dintre scenele mele preferate este și cea care ne-a dat celebra replică spusă de Rick: ”Of all the gin joints, in all the towns, in all the world, she walks into mine.” Singur, suferind, Rick își deschide sufletul, în timp ce Sam cântă melancolic la pian. Camera se focusează pe Rick, care este în prim-plan, iar noi, spectatorii asistăm la suferința lui Rick, atât de palpabilă și reală, datorită unei interpretări autentice și sincere din partea lui Humphrey Bogart. Un moment ce rămâne memorabil!
The Shining (1980) – The Twins
Regie: Stanley Kubrick
Director de imagine: John Alcott
Este recunoscut faptul că lui Stephen King nu îi place aproape nicio ecranizare a cărților sale. Nici măcar The Shining nu i-a plăcut. Dar asta nu i-a împiedicat pe cinefili să se îndrăgostească de filmul regizat de Stanley Kubrick, atât pentru estetica vizuală, cât și pentru atmosfera apăsătoare și interpretarea nevrotică a lui Jack Nicholson. Cu Stanley Kubrick nu prea dai greș, este un monstru sacru al cinematografiei și pentru mine este un geniul al vizualului în cinematografie. Sunt multe scene memorabile în acest film, dar probabil că cea mai impresionantă și la nivel de tehnică este cea în care apar celebrele fetițe gemene.
Pulp Fiction (1994)– Dancing Scene
Regie: Quentin Tarantino
Director de imagine: Andrzej Sekula
Când vine vorba de cinematografia lui Quentin Tarantino, sunt atât de multe scene mișto că nici nu aș sti de unde să aleg. Dar, cu siguranță unul dintre filmele care m-a influențat este Pulp Fiction, filmul lui Tarantino la care m-aș întoarce mereu, alături de Once Upon A Time in Hollywood, un clasic în devenire. Evident, care este prima scenă care îmi vine în minte când mă gândesc la Pulp Fiction? Scena dansului dintre Uma Thurman și John Travolta, un omagiu adus unei alte scene memorabile din cinematografie, din 8 ½, al lui Fellini, dar care prinde propria viață și devine atât de autentică în Pulp Fiction. Mai jos, puteți vedea și similitudinile
Harry Potter and The Prisoner of Azkaban (2004) – Dementor’s Kiss
Regie: Alfonso Cuaron
Director de imagine: Michael Seresin
Da, sunt o fană a seriei Harry Potter, mi se pare una dintre cele mai bune serii fantasy din cinematografie, face parte din acele povești la care mă întorc mereu cu plăcere. Din toată seria, preferatul rămâne Prizonierul din Azkaban, al treilea film, regizat de Alfonso Cuaron. Influența regizorului mexican se simte în compoziția estetică, cu o atmosferă mai sumbră. Iar scenele cu Dementorii sunt absolut superbe din punct de vedere vizual. Dovada, mai jos.
Fight Club (1999) – End scene
Regie: David Fincher
Director de imagine: Jeff Cronenweth
”The first rule of Fight Club is: You do not talk about Fight Club. The second rule of Fight Club is: You do not talk about Fight Club.” Voi respecta regula de bază a lui Fight Club :). Știti și voi acest film memorabil, așa că vă las să vă bucurați de scena mea preferata din punct de vedere vizual. Dacă nu l-ați văzut încă, treceți peste, pentru că altfel urmează un SPOILER uriaș.
Gladiator (2000) – Are you not entertained?
Regie: Ridley Scott
Director de imagine: John Mathieson
”Are you not entertained”? Replica lui Russell Crowe din Gladiatorul răsună puternic și acum, la 20 de ani de la premiera filmului, recompensat cu 5 trofee Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film, dar și cel mai bun actor. A rămas drept una dintre cele mai faimoase întrebări din istoria cinematografică, dar și una dintre cele mai celebre replici din film. La fel și scena luptei din arenă, devenită emblematică pentru cinematografie, așa că nu avea cum să lipsească din acest top. La fel de memorabilă rămâne și scena de final, acompaniată de coloana sonoră lui Hans Zimmer & Lisa Gerrard. Pentru fani înrăiți, regăsiți mai jos un clip de analiză despre cinematografia acestui film.
The Gold Rush (1925)– The Roll Dance
Regie: Charlie Chaplin
Director de imagine: Roland Totheroh
Nu ai cum să nu iubești filmele lui Charlie Chaplin, pentru că a găsit cheia universală spre a ne atinge sufletele cu umor și emoție, în același timp. Filmele sale l-au transformat în nemuritor, transformând filmul în cea mai populară artă a secolului XX, așa cum scrie pe Oscarul onorific primit pentru întreaga carieră. Iubesc absolut toate filmele lui, iar una dintre cele mai emblematice scene din cinematografia lui rămâne cea din The Gold Rush, așa numit ”the roll dance”. Atât de veselă în execuție, și atât de tristă în semnificație!
Jurassic Park (1993) – T-Rex Introduction
Regie: Steven Spielberg
Director de imagine: Dean Cundey
Una dintre scenele care mi-a marcat copilăria este cea din Jurrasic Park, în care ”facem cunoștință” cu T-Rex. Acesta este unul dintre momentele măiestriei lui Steven Spielberg ca cineast. Din momentul în care paharul cu apă începe să tremure, înima începe să îți bată mai tare și știi că urmează ceva big. T-Rex apare după aproape o oră de la începutul filmului, iar această introducere plină de suspans este una dintre cele mai captivante și spectaculoase din cinematografie. Și acum, scena pare atât de autentică.
E.T. (1982) – Across The Moon
Regie: Steven Spielberg
Director de imagine: Allen Daviau
Un alt film care mi-a marcat copilăria este E.T., iar Steven Spielberg se pricepe atât de bine la a spune povești, dar mai ales de a le transforma vizual în niște povești autentice. Am plâns mult la E.T., pentru că fiind micuță, m-am atașat emoțional de simpaticul extraterestru. Așa că, atunci când a reușit să se întoarcă înapoi, am simțit că m-am despărțit de un bun prieten. Iar acea scenă în care E.T. și băiețelul zboară pe bicicletă pe lângă Lună, este una dintre cele mai frumoase, o amintire vie a copilăriei.
The Dark Knight – The Hero Gotham deserves & Batman interrogates Joker
Regie: Christoperh Nolan
Director de imagine: Wally Pfister
Filmele lui Christoper Nolan sunt adevărate bijuterii cinematografice din punct de vedere al esteticii vizuale. Este greu să alegi un singur cadru din film, iar The Dark Knight este plin de scene spectaculoase. Mi-a fost greu să aleg, dar pentru mine una dintre scenele cu cea mai bună regie de imagine este cea de final, în care Batman fuge, iar discursul lui Gordon ne anunță că el este Cavalerul Negru, eroul pe care Gotham îl merită, dar de care nu are nevoie acum. “Because he’s the hero Gotham deserves, but not the one it needs right now. So we’ll hunt him. Because he can take it. Because he’s not our hero. He’s a silent guardian, a watchful protector. A dark knight.” Un final epic. Dar, oricât de mult mi-ar plăcea acea scenă, nu pot să nu pun și cea mai bună scenă a acestui film – scena de interogatoriu dintre Batman și Joker. Un moment genial, vizual, artistic și actoricesc din partea lui Ledger, care ne-a oferit una dintre cele mai bune interpretări din toate timpurile.
Gone With The Wind (1939) – First Kiss
Regie: Victor Fleming
Director de imagine: Ernest Haller, Lee Garmes
Considerat cel mai mare film al tuturor timpurilor, Gone With The Wind rămâne și astăzi un reper în cinematografie. Realizarea lui, în 1939, a însemnat un efort impresionant din toate punctele de vedere, de la decoruri, costume la artă cinematografică. Așa că această scenă râmâne memorabilă, la fel ca și interpretările lui Clark Gable și Vivien Leigh.
The Godfather I (1972) – Opening Scene
Regie: Francis Ford Coppola
Director de imagine: Gordon Willis
Considerat a fi poate cel mai influent film din cinematografia ultimilor 50 de ani, The Godfather a devenit un reper în cinematografie pentru generații întregi. Povestea centrată în jurul familiei de mafioți condusă de Vito Corleone este o capodoperă cinematografică, ce a fost un catalizator al carierelor lui Francis Ford Coppola, Marlon Brando și Al Pacino. Povestea din spatele filmului este poate, la fel de palpitantă ca cea redată pe marele ecrane. Paramount nu-l dorea neapărat pe Coppola, aproape necunoscut atunci, la rândul lui Coppola era pregătit să fie dat afară în orice clipă, iar mafioții din New York au boicotat producția din prima zi și s-au amestecat destul de mult în producție de teamă că vor exista prejudecăți sociale îndreptate spre comunitatea italiană din New York. După ce cel mai influent mafiot a citit scenariul și a văzut că cuvântul mafiot este practic inexistent, nu au mai creat probleme. Ba chiar, în final, mafioții au ajuns să adopte multe gesturi din film în realitate. În ciuda tuturor obstacolelor, a ieșit această capodoperă, la care nimeni nu s-ar fi așteptat. Iar asta este meritul viziunii lui Coppola, care a reușit să creeze un univers total dinstinct, prin culori, atmosferă, costume, dar și cadrele și unghiurile din care a ales să filmeze opera scriitorului Mario Puzo. Pentru mine, The Godfather este un film perfect, a cărui scenă de deschidere este absolut minunată, cu cadrele întunecate, cu ochii ca de șarpe ale lui Bonasera, ce relevă subtil forța răului. Dar, cu cât se extinde cadrul, începi să vezi peisajul întreg, iar Bonasera devine din simbolul răului, doar un om de vârstă mijlocie, neajutorat, în impas, care îi cere ajutorul Nașului, nemaiavând altă soluție, când inclusiv sistemul de justiție l-a abandonat, așa că este nevoit să facă ceva de care a fugit mereu: să îi fie dator Nașului. Pentru mine, rămâne unul dintre cele mai bune începuturi de film, care creează atmosfera și preambulul perfect pentru ceea ce va urma.
The Godfather II (1974)– The Death of Don Fanucci
Regie: Francis For Coppolar
Director de imagine: Gordon Willis
Evident, dacă am vorbit despre The Godfather, trebuie să vorbim și despre partea a II-a, eu nu pot separa aceste filme, mi-au plăcut în egală măsură. Faptul că Robert De Niro l-a jucat pe Vito Corleone în tinerețe mi s-a părut una dintre cele mai bune alegeri pe care le putea face Coppola în alegerea cast-ului. De Niro a locuit în Sicilia și a învățat timp de mai multe luni siciliana, în pregătirea pentru acest rol. The Godfather II este un alt tur de forță cinematografică, dar cele mai speciale momente pentru mine rămân scenele din tinerețea lui Vito Corleone, în care descoperim cine a fost și cum a ajuns Nașul. Și cine putea fi mai potrivit decât Robert De Niro? Iată una dintre scenele mele preferate:
Trilogia Lord of The Rings (2001-2003)
Regie: Peter Jackson
Director de imagine: Andrew Lesnie
Am crescut cu trilogia Lord of The Rings și pentru mine, este cea mai bună serie fantasy din istoria cinematografiei. O poveste epică din toate punctele de vedere pe care aș revedea-o de un million de ori fără să mă plictisesc pentru că lumea imaginată de Tolkien și atât de impresionant redată pe ecran de către Peter Jackson este pur și simplu unică și fascinantă. Când vorbim de povești grandioase, Lord of The Rings este încununarea tuturor elementelor care fac filmul, ca artă, să fie iubit. Era foarte greu să aleg o scenă, mai ales una singură pentru toată trilogia, pentru că fiecare cadru din aceste filme este superb. Am să vă las însă o compilație în care am regăsit foarte multe dintre scenele mele preferate din serie.
The Movie Place 